Menton într-o zi, din Nice: grădinile, orașul vechi și granița cu Italia

Ultimul oraș francez înainte de Italia

Menton nu e coada unei zile petrecute alergând prin trei orașe. E locul în care Riviera franceză se termină — ultima gară înainte de Ventimiglia — și singurul oraș de pe coastă care are un motiv propriu, climatic, să arate așa cum arată.

Munții cad aici aproape în mare și opresc vântul rece dinspre nord; golful se deschide spre sud-est și prinde soarele de dimineață; iarna e cea mai blândă de pe toată coasta. De aceea cresc la Menton lămâi în plin câmp, de aceea există grădini cu plante care în restul Franței stau în seră și de aceea orașul are un patrimoniu botanic pe care Nice, Cannes sau Monaco nu-l au. Totul în Menton — grădinile, festivalul, chiar și culoarea fațadelor — decurge din faptul că aici nu îngheață.

Compromisul merită spus în prima treime a articolului, nu la final: Menton e cea mai îndepărtată dintre excursiile ușoare din Nice, iar în afara sezonului e un oraș liniștit, cu o populație în vârstă și cu jumătate din terase goale. Dacă vrei animație, nu urca în trenul de Menton în noiembrie. Dacă vrei grădini, lumină bună și un oraș vechi care urcă în trepte peste mare, e cel mai bun motiv să mergi spre est.

Patruzeci de minute și 7,70 €

Nice-Ville → Menton costă în jur de 7,70 € dus și durează cam 40 de minute cu trenul regional (TER / Zou!), pe linia litoralului Marseille–Ventimiglia. Nu se rezervă nimic în avans: cumperi biletul de la automat, de la ghișeu sau din SNCF Connect, în ziua respectivă. Cu un card de reducere Zou! sau cu tariful de mini-grup — în jur de 3,10 € pe persoană de la cinci călători — prețul scade considerabil.

Trenul oprește, de la vest la est, în Nice-Riquier, Villefranche-sur-Mer, Beaulieu-sur-Mer, Èze-sur-Mer, Cap-d'Ail, Monaco-Monte-Carlo, Roquebrune-Cap-Martin, Carnolès, Menton, Menton-Garavan și, în final, Ventimiglia. Mecanica completă — bilete, carduri, cum se citește un orar, ce faci când linia e tăiată — e în ghidul nostru despre Riviera cu trenul. Aici e suficient să reții două lucruri.

Primul: verifică-ți ziua pe SNCF Connect sau TER Sud înainte de a pleca. Lucrările de infrastructură și grevele întrerup periodic linia asta, uneori pentru săptămâni întregi, iar Menton e capătul cel mai expus. Al doilea, și ăsta e sfatul practic care schimbă ziua: pentru grădinile din cartierul Garavan, rămâi în tren o stație în plus și coboară la Menton-Garavan. E mult mai aproape de ele decât gara principală și te scutește de douăzeci de minute de urcare pe asfalt.

De ce grădinile sunt subiectul principal

Microclimatul a atras, de la sfârșitul secolului XIX, o colonie de englezi, ruși și americani bogați care iernau la Menton și își făceau grădini. Unii aveau bani, alții aveau și pasiune botanică serioasă. Rezultatul e o concentrare de grădini istorice pe câțiva kilometri de versant, lucru pe care nu-l mai găsești nicăieri altundeva pe coastă.

Jardin botanique exotique du Val Rahmeh e grădina din fotografia de deasupra: o vilă de secol XIX cu terase, bazine și o colecție administrată azi de Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris. Citrice, palmieri, bananieri, plante subtropicale pe care le vezi altfel doar în seră — și un exemplar de Sophora toromiro, arborele dispărut din natură în Insula Paștelui. Se vizitează în aproximativ o oră și e, probabil, cea mai frumoasă oră a zilei.

Serre de la Madone, pe versantul de deasupra, e grădina lui Lawrence Johnston — același englez care a creat Hidcote, în Cotswolds. E un cu totul alt fel de grădină: terase, scări de piatră, bazine, umbră densă, o compoziție de arhitect mai mult decât o colecție de botanist. Urcarea pe jos de la gară e serioasă pe căldură; un taxi până sus costă puțin și salvează mult.

Mai sunt Maria Serena, aproape de graniță; Fontana Rosa, grădina scriitorului spaniol Vicente Blasco Ibáñez, cu ceramică și referințe literare; și livada de citrice de la Palais Carnolès, fostul palat de iarnă al prinților de Monaco, devenit muzeul de artă al orașului, cu una dintre cele mai bogate colecții de varietăți de citrice din Europa.

Și aici vine avertismentul care contează cel mai mult din tot articolul: programele acestor grădini sunt scurte, sezoniere și diferite între ele. Unele deschid doar câteva zile pe săptămână, unele doar cu vizită ghidată la ore fixe, unele se închid complet iarna sau în ziua de după o furtună. Nu construi ziua pe un orar citit pe un blog — nici pe acesta. Verifică pe site-urile oficiale cu o zi înainte și pune grădinile în ordinea care ți se potrivește după ce ai aflat ce e deschis.

Orașul vechi și scara care urcă la bazilică

Partea veche a Mentonului e un bloc de case ocru și roz, strânse pe un pinten de deal, cu străzi atât de înguste că la prânz rămân la umbră. Se urcă pe rampes Saint-Michel, o scară monumentală în pantă dulce care te scoate direct în piațeta pavată cu mozaic de pietre de plajă, cu stema Grimaldi în mijloc — Menton a fost sub Monaco secole întregi, iar lucrul acesta se vede în arhitectură mai clar decât în orice panou de muzeu.

Sus e Basilique Saint-Michel-Archange, cea mai convingătoare biserică barocă de pe litoral: fațadă italiană în două registre, interior greu, aurit, cu un aer care nu e nici franțuzesc, nici chiar ligur, ci exact la mijloc. Lângă ea, capela Pénitents-Blancs, cu fațada crem. Mai sus, cimitirul vechi, pe locul castelului dispărut, cu pietre funerare în engleză și rusă — tot colonia de iarnă — și cu cea mai bună priveliște din oraș, gratuită.

Coborând, intră în halele municipale, o clădire Belle Époque de cărămidă unde valea își vinde marfa în fiecare dimineață: lămâi de Menton adevărate, ulei, brânză și o felie de tartă pentru prânzul de pe plajă.

Cocteau, plaja și ritmul de la vineri la duminică

Jean Cocteau a lăsat urme concrete aici. A decorat sala de căsătorii din primărie — o cameră mică, excentrică, pe care o poți vedea în timpul programului administrativ — și a amenajat Bastionul din port, un fort de secol XVII, ca spațiu pentru propriile lucrări. Orașul are și un muzeu modern dedicat lui, construit în jurul colecției Séverin Wunderman. Fii avertizat, onest: siturile Cocteau din Menton au trecut prin închideri și lucrări după inundații, iar starea lor s-a schimbat de mai multe ori în ultimii ani. Verifică ce e deschis înainte de a-ți face din asta motivul principal al zilei.

Plaja e o surpriză plăcută dacă vii din Nice: la Sablettes, lângă orașul vechi, malul e un amestec de pietriș fin și nisip, mai blând la picior decât pietroaiele niçoise, golful e adăpostit, iar în aprilie e deja plauzibilă o baie.

Cât despre ritm: orașul trăiește de vineri până duminică. Vineri dimineață jumătate din Menton trece granița la piața din Ventimiglia; sâmbăta și duminica halele, cafenelele și promenada sunt pline de lume; luni și marți, în schimb, mai multe muzee și grădini sunt închise, iar orașul e foarte liniștit. Dacă ai o singură zi liberă și poți alege, alege sfârșitul de săptămână.

Fête du Citron, în februarie

În jurul carnavalului, pentru aproximativ două săptămâni, Menton își construiește identitatea la vedere: carele alegorice de pe Promenade du Soleil și sculpturile monumentale din Jardins Biovès sunt îmbrăcate în tone de lămâi și portocale prinse una câte una. Este kitsch asumat, spectaculos și complet local — nimic altceva de pe Riviera nu se compară.

Ce face asta orașului, în practică: îl umple. Hotelurile se rezervă cu luni înainte, prețurile cresc, trenurile de după-amiază sunt arhipline, iar expoziția din grădini și corso-urile se vizitează cu bilet — deci planifică serios și pleacă devreme din Nice. Dacă urăști aglomerația, februarie e singura lună în care Menton nu e liniștit. Cum arată coasta lună cu lună e detaliat în ghidul nostru despre cea mai bună perioadă pentru Riviera.

Un pas în Italia: piața din Ventimiglia

Menton e la zece minute de tren de Italia, iar vineri dimineața există un motiv excelent să mergi: piața din Ventimiglia, întinsă pe chei și pe străzile din centru, cu textile, pantofi, brânzeturi, legume și o gălăgie care nu e franceză deloc. Ia-ți buletinul sau pașaportul, deși controalele sunt rare; moneda e tot euro. Două precauții banale: piața e locul clasic pentru buzunare, iar marfa „de firmă” la zece euro e contrafăcută — nu o cumpăra.

Dacă nu e vineri, treci oricum granița pentru un prânz italian la jumătate de preț, iar grădinile botanice Hanbury, imediat după vamă, continuă firesc o zi de grădini.

Cât timp să-i dai și cum se leagă cu restul

O zi întreagă, nu o jumătate. Plecare din Nice în jur de nouă, o grădină dimineață, halele și prânzul, orașul vechi și bazilica după-amiază, trenul înapoi la șase sau șapte. Dacă vrei două grădini, scoate plaja din program.

Varianta rapidă — Menton într-o după-amiază, lipită de Èze și Monaco — există și e documentată separat, în ziua combinată Èze–Monaco–Menton. E un program bun pentru cineva care are patru zile pe Riviera și vrea să bifeze. Dar e exact tipul de zi în care Menton devine „ultima oprire, la apus, când totul e închis”. Dacă orașul te atrage prin grădini, nu-l pune la coada unei curse.

Dacă vrei să rămâi peste noapte — și pentru Fête du Citron chiar merită —, orașul are mai puține opțiuni decât Nice, iar cele bune se epuizează; selecția noastră de hoteluri de lux din zonă acoperă și litoralul de est, inclusiv Roquebrune și Cap Martin, la câteva minute de tren. Restul informațiilor despre oraș, inclusiv ce e deschis acum, sunt pe pagina dedicată Menton.

Iar dacă Menton ți se pare prea liniștit și vrei celălalt capăt al spectrului — un sat medieval suspendat, fotogenic și aglomerat la prânz —, citește ghidul nostru pentru Èze și fă-le în două zile diferite, nu în aceeași.